Expoziția "140 de ani de relații diplomatice între România și Italia"

Imagini

Informații

Descriere

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi - Muzeul de Istorie a Moldovei, în calitate de partener, invită publicul în perioada 11 martie – 10 mai 2020, la expoziția „140 de ani de relații diplomatice între România și Italia”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe - Arhivele Diplomatice și Ambasada Italiei la București. Vernisajul va avea loc miercuri, 11 martie 2020, ora 11.00, la Palatul Culturii din Iași, în spațiul Muzeului de Istorie a Moldovei.

Expoziția reunește documente diplomatice românești și italiene, prin intermediul cărora sunt prezentate cele mai relevante momente din istoria relațiilor bilaterale dintre cele două țări, derulate în ultimii 140 de ani. Astfel, în cadrul expoziției sunt prezentați reprezentanți diplomatici români în Italia (Alexandru Em. Lahovary, Constantin Diamandy, Dimitrie Ghyka), precum și reprezentanți diplomatici italieni în România (Carlo Fasciotti, Pompeo Aloisi, Carlo Durazzo).

De asemenea, sunt evidențiate momente relevante din domeniul cultural, instituții culturale românești din Italia (Accademia di Romania de la Roma, Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția), instituții culturale italiene din România (Institutul de Cultură Italiană din București), personalități culturale românești și italiene (Nicolae Iorga și Ramiro Ortiz), o serie de tratate, convenții și acorduri încheiate între România și Italia. Totodată, vor fi expuse și o serie de copii după documente diplomatice românești referitoare la Consulatul Onorific al Italiei, care a activat la Iași în perioada 1916 - 1948.

La 6 decembrie 1879, primul Trimis Extraordinar și Ministru Plenipotențiar al Italiei, Giuseppe Tornielli, și-a prezentat scrisorile de acreditare Suveranului României, Carol I. La 15 februarie 1880, primul Trimis Extraordinar și Ministru Plenipotențiar al tânărului stat român, Nicolae Kretzulescu, și-a prezentat scrisorile de acreditare Regelui Italiei, Umberto I. Aceste momente marchează stabilirea oficială a relațiilor diplomatice dintre România și Italia.

După 1989, excelentele relaţii bilaterale au fost marcate de semnarea Declaraţiilor privind Parteneriatul Strategic, în 1997, respectiv, a Parteneriatului Strategic Consolidat, în 2008, ce prevede consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniile: politic, securitate şi apărare, economic, energie, mediu, agricultură, justiţie şi afaceri interne, sănătate, cultură şi educaţie, muncă şi domeniul social.

Acest Parteneriat a reprezentat cadrul atât pentru un dialog politic intens, concretizat prin vizite şi discuţii la cel mai înalt nivel, cât şi pentru o colaborare economică înfloritoare, Italia fiind unul dintre principalii parteneri comerciali ai României, atât prin prisma schimburilor comerciale, cât şi prin cea a investiţiilor efectuate.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?