Reflector: Marius Chivu & Ioan Coroamă
Imagini
Informații
Descriere
Un poet debutat și unul nedebutat (încă) intră într-un bar și discută liber despre viață, literatură, de ce-uri importante sau mai puțin importante. Se descoase poezia și omul din spatele ei la al patrulea episod de Reflector, un eveniment la care nu e neapărat să participi dar e foarte indicat să o faci.
Susținere proiect - 15 lei
Biletele pot fi achiziționate de la Acaju, de Marți , 28 ianuarie.
Locurile sunt limitate.
Puși sub reflector vor fi:
Ioan Coroamă (n. 30 ianuarie 2001) este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iași. A debutat publicistic în „Poesis Internațional”, nr. 21. A citit la Institutul Blecher, Nepotu' lui Thoreau și în cadrul serilor FILIT. A tradus pentru „Traducerile de sâmbătă” și pentru cel mai recent număr din „Poesis Internațional”.
Marius Chivu (n. 1978) este scriitor, cronicar literar şi traducător. A debutat cu volumul de poezie „Vîntureasa de plastic” (premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor din România şi al revistei „Observator Cultural”, 2012, ulterior tradus în franceză şi reeditat). A publicat jurnalele de călătorie „Trei săptămîni în Anzi” (2016) şi „Trei săptămîni în Himalaya” (2012), volumul de proză scurtă „Sfîrşit de sezon” (2014) şi cartea de interviuri literare „Ce-a vrut să spună autorul” (2013). A editat, printre altele, antologiile de poezie „111 cele mai frumoase poeme de dragoste din literatura română” (împreună cu Radu Vancu, 2016) şi „Singurătatea nobleţele ei” de Petre Stoica (2017). A tradus cărţi de Richard Ford, Paul Bailey, Oscar Wilde, Lewis Carroll şi Tim Burton. Este redactor-editor al revistelor „Dilema veche” şi „Iocan” (alături de Florin Iaru & amp; Cristian Teodorescu), precum şi realizatorul radio-emisiunii „All You Can Read” de pe www.UrbanSunsets.com. De-a lungul anilor a publicat poezie în mai multe volume colective.
Gazdele serii vor fi Vlad Alui Gheorghe și Cristina Alexandrescu.
Acest eveniment este desenat de Irina Morosan, binedispus de Strunga Winery, citit de Librarium Iulius Mall și promovat de RADIO GUERRILLA.