Spectacolul "Oscar și Tanti Roz"

Imagini

Informații

Data: 18 Ianuarie 2023, 19:00 Miercuri
Telefon Informații: 0752 806 143
Evenimentele trecute
  • 23 Iunie 2020, 19:00 Marți
  • 22 Iunie 2020, 19:00 Luni

Descriere

Teatrul Bulandra prezintă Oscar și Tanti Roz – nu doar povestea unui copil nedreptățit de soartă, care stă de vorbă cu Dumnezeu; e povestea noastră, a tuturor.
Există în textul lui Eric Emmanuel Schmitt un mesaj tulburător: oricare dintre noi poate fi Oscar, dar cu un dram de noroc în plus. Mai multe zile dăruite înseamnă să încerci să te bucuri de viață, indiferent de cum ți-e hărăzită - în chip de premiu ori de pedeapsă - fără a uita, totuși, să răspândești binele în jurul tău.

"Am avut din prima o întâlnire aparte cu Oscar şi Tanti Roz şi am ştiut imediat că o să-l fac. Când am citit cartea lui Eric Emmanuel Schmitt, am simţit că ceva se leagă, a fost ca o minune care plutea în aer. (...) Personajul principal din piesa asta nu e Oscar, nu e Tanti Roz, ci Dumnezeu."

"De ce lasă Dumnezeu pe lumea asta boli şi bolnavi? Dacă e atât de bun, de ce lasă atâta suferinţă? Am găsit şi răspunsul: pentru că viaţa e un împrumut."
"În secolul nostru uităm de moarte, fiind atât de bolnavi de orgoliu, atât de avizi să fim noi cei mai mari, cei mai tari, cei mai buni, să avem de toate. În starea asta de "beţie" ni se spune: "Ai cancer", şi atunci nimic nu mai are valoare, nimic nu mai contează... Ne dăm seama ce mici suntem, deşi credeam că putem moşteni pământul." (Interviu cu Marius Manole, Adevărul)

Cu "Oscar şi Tanti Roz" teatrul redevine un spaţiu al excelenţei, unde spectatorii vin să vadă adevărul. Spectacolul de la Teatrul Bulandra e unul profund, puternic şi tulburător despre viaţă şi moarte.

Între "Dragă Dumnezeu" şi semnătura de final: "Te pup. Pe mâine!" este documentată viaţa unui copil de zece ani, care îşi trăieşte ultimele zile... Romanul lui Eric Emmanuel Schmitt, dramatizat şi adus pe scenă, capătă o forţă uluitoare.

Adina Mastalier, scenografa spectacolului, a reuşit să ridice într-un spaţiu limitat o construcţie elaborată, cu numeroase compartimente secrete, care sunt revelate publicului puţin câte puţin, schimbând perspectiva privitorului şi povestind în imagini şi lumini rutina dură a vieţii de spital.

Oana Pellea (Tanti Roz) este o combinaţie de fragil şi forţă, de tandreţe şi iubire necondiţionată care de la început te cucereşte. Cuplul pe care-l face cu Marius Manole (Oscar) are o chimie aparte, o sinceritate care lucrează organic asupra spectatorului. Cristina Casian (Bacon) şi Antoaneta Cojocaru (Peggy Blue) sunt două prezenţe care în ecuaţia spectacolului spun povestea speranţei. (Ioana Moldovan)

DISTRIBUȚIE:

Tanti Roz - Oana Pellea
Oscar - Marius Manole
Peggy Blue - Antoaneta Cojocaru
Bacon - Cristina Cassian
Dramatizarea și regia: Chris Simion Mercurian

Scenografia: Adina Mastalier

Biletele sunt disponibile în reteaua IaBilet si în format electronic pe www.iabilet.ro, in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în tara.

Bilete

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?